luni, 2 iunie 2014

Copilarie...........




   Ce poate fi mai dragut si mai frumos decat sa te trezesti dimineata printre jucarii? Incercam sa disting lucrurile unele de altele, dar totul era o pasta de culori vii pe care eu le identificam a fi jucarii. Ele sunt cele care te tin în viata si te motiveaza sa mergi mai departe aratandu-ti ca viata poate fi si frumoasa. Sunt o fire visatoare marea majoritate a timpului,sunt un copil. Copilaria este inocenta. In sufletul unui copil este atat de multa speranta si dragoste incat ranindu-l i-ai omori surasul. Copilaria este cea mai puternica arma impotriva rautatilor adanc inradacinate in inimile oamenilor. Atunci cand suntem copii zambim mult mai usor, ne bucuram de fiecare lucru simplu, iubim fara sa ne fie teama ca vom fi raniti si nu ne consumam pentru lucrurile care intr-adevar nu conteaza
  Dostoievski spunea:) “Copilului poti sa-i spui tot, tot; intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt inca mici si este prea devreme pentru ei sa stie ceva. Ce idee trista si nefericita! Si ce bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii cred prea mici si prea nestiutori, cand ei, in realitate, inteleg totul. Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util!”

duminică, 1 iunie 2014

Nu conteaza cat astepti.... conteaza pe cine astepti



   Daca cineva te vrea cu adevarat, te cauta..ca nu a avut credit, nu te-a vazut online pe whatsapp sau nu a avut timp sa iti trimita un SMS , sunt doar pretexte..putea sa imprumute un minut de la prieteni ca sa te sune, sa iti lase un mesaj offline sau seara inainte de culcare sa iti trimita un mesaj pe telefon...daca nu a facut asta inseamna ca persoana ta nu prezinta minim de interes pentru el/ea...asa ca inceteaza sa te mai gandesti, sa iti faci griji sau probleme, sa astepti un semn de viata sau sa speri ca se gandeste la tine...si sa nu care-cumva sa il cauti tu primul/a , daca ai mai facut asta de cateva ori inainte..uneori trebuie sa spui "Stop! (usor de zis greu de facut daca iubesti) I-ai aratat prea mult ca iti pasa persoana sa!", uneori trebuie sa te mai gandesti si la orgoliul tau la tine ca persoana ca si tu ai un suflet si nu poti lasa ca mereu sa fie calcat in picioare, dar intotdeauna trebuie sa ai grija ca cineva care te considera o optiune in viata sa , nu devina pentru tine o prioritate

sâmbătă, 31 mai 2014

Prieteni virtuali.........



  Back on track! Ca sa vorbim de “prieteni virtuali”. Si-anume oamenii de pe net. Eu, personal, m-am saturat sa aud si sa citesc ca oamenii pe care-i cunosti virtual nu-s “reali”, ca sunt niste false relatii si niste “prieteni imaginari”. Pentru ca nu-i asa. Oamenii virtuali nu sunt niste intrupari energetice, nu sunt niste computere, sunt niste oameni la fel ca fiecare dintre noi. Care, dintr-un motiv sau altul, stau in fata unui monitor. Conteaza sau nu asta?
Eu zic ca nu. Nu e un soft cel care le scrie replicile. Sunt tot ei, cei din viata reala. Comunitatile virtuale seamana al naibii de bine cu cele reale. Interactiunea in ele, la fel (chiar daca difera calea pe care se produce comunicarea, continutul este cel care conteaza, nu?). Orice comunitate virtuala are ciudatii ei, nesuferitii ei, insipizii ei, asa cum au si comunitatile reale. De exemplu o firma medie. Cu doi, maxim trei te imprietenesti, cu alti 5-6 iti face placere sa stai la chit-chat la tigara, alti 2-3 iti sunt antipatici de moarte si marea masa iti e indiferenta. Fix acelasi lucru se intampla si intr-un grup virtual. Pe 2-3 iti doresti cu adevarat sa-i cunosti si ii simti “pe aceeasi lungime de unda”, cu alti 5-6 ai iesi la cafea cu placere, de alti doi te-ai ascunde si-n gaura de sarpe, iar pe ceilalti nu-i tii minte prea bine dupa nume, dar daca se intampla sa-ti iasa in cale va salutati si schimbati cateva cuvinte. Ce-i ATAAAT de diferit?
 Stiu, o sa-mi spuneti ca oamenii au alta personalitate pe net. Ei bine, nu. Au alta personalitate doar cei care au oarece probleme. Hai sa nu le numim. Daca simti nevoia unei identitati alternative si profiti de ocazie sa ti-o construiesti virtual, atunci nu esti ok. Dar esti la fel de non-ok si in familie, la serviciu, in parc. Se schimba doar unghiul din care privesc ceilalti. Fiecare stie alta versiune, tu ai la fel de multe probleme in oricare dintre “vieti”.
 Sa luam cazul meu. Am avut de-a lungul timpului prieteni buni de care fie viata, fie circumstantele m-au despartit. Nu este ca si cum ne-am fi certat sau am fi rupt-o dramatic, pur si simplu asa a fost sa fie. Au fost si cazuri in care am rupt-o dramatic, da. De exemplu prietena mea cea mai buna din toate timpurile, cea cu care am trecut prin cele mai multe intamplari amuzante , cu care eram in stare sa-mi petrec 5 zile si 5 nopti vorbind, m-a parasit fara explicatii intr-un moment de cumpana . Just like that. Adica, pur si simplu, a fugit. Si nu am auzit de ea ever since, nici in ziua de azi nu stiu ce a avut. Altii pur si simplu au ramas in alta etapa a vietii chiar daca imi sunt dragi ,  altii au ramas langa mine, chiar daca suntem mai departe fizic. Dar sunt putini. Am pierdut prieteni si mi-am facut prieteni noi. Am intalnit oameni care mi-au placut initial, apoi mi-am dat seama ca nu sunt cum i-am vazut prima data. Am intalnit alti oamenii care au inceput prin a-mi fi antipatici apoi i-am indragit. Oamenii se schimba, evolueaza, involueaza, au momente bune, momente proaste. Sunt compatibili apoi devin incompatibili. Asta e viata.
In spatiu virtual a fost cam la fel. Am tot stat prin comunitati virtuale de prin 2007. Intai au fost cele de sport, apoi de arhitectura, de fashion, acum iar grupuri de arhitecti. Am intalnit multi oameni antipatici, anosti, plictisitori, enervanti, trolli. Dar am intalnit si cativa care sunt al naibii de reali. Pentru mine nu-s “oameni virtuali”, desi asa a inceput comunicarea mea cu ei (si, uneori, din cauza distantei si a circumstantelor, asa a si ramas). Si da, stiu ca sunteti obisnuiti cu articole lacrimogene si sentimentale de la mine, dar asta probabil ca asa va fi "inca unul" . Unii “oameni virtuali” mi-au devenit mai dragi si apropiati decat cei “adevarati”. Unii mi-au fost aproape cand am avut nevoie de ei, cu mai mult entuziasm decat cei reali. Altii au facut gesturi impresionante prin simplitatea si naturaletea lor. Nu voi da nume, se stiu ei (ele).
  Am cunoscut “prieteni” frumosi. Asta ii face reali. Nu am nevoie sa-i “pipai” ca sa imi dau seama ca exista, ca sunt niste persoane speciale si ca sunt norocoasa sa-i fi intalnit. Nu am nevoie sa-i fi intalnit in lift sau la piata ca sa-mi doresc sa-i cunosc mai bine. Spatiul virtual este doar un alt loc in care poti cunoaste oameni. Toate felurile de oameni. Nebuni, bufoni, trolli, anosti, antipatici… si, printre ei, cei care conteaza. Cei care merita. Sigur ca nu-mi sunt “prieteni” toti cei cu care schimb o vorba. Sunt putini, dar si in viata “reala” sunt la fel de putini. Relatiile din spatiu virtual pot trece “dincolo” la fel ca si cele intre oamenii de care te ciocnesti la serviciu sau la scoala.
Asa ca da, eu o sa merg impotriva curentului si o sa spun ca imi plac tare mult “prietenii mei imaginari”. Aia 1% sau cati sunt ei dintre cei cu care am interactionat. Pentru ca sunt reali, sunt buni, sunt simpatici, ma pot baza pe ei si … pur si simplu pentru ca-mi plac. That’s it!