Nu stiu de ce, dar niciodata nu mi-am dorit sa ajung sa iubesc un om. Nu mi-am dorit sa-mi pun increderea in cineva sau sa las pe cineva sa ma ajute. Nu mi-am dorit niciodata sa las o persoana sa devina fericirea mea, stiam ca totul are un sfarsit inca de cand eram mica. Stiu ca uneori gresesc. Stiu ca uneori am nevoie de cineva, dar nu permit nimanui sa ma ajute. Stiu ca tanjesc dupa iubire ca un copil ce nu si-a primit bomboana, dar totusi spun ca nu-mi doresc sa iubesc. Probabil pentru ca iubirea mereu te raneste, oricat de fericit te-ar face la un moment dat te raneste enorm si doare, iar eu nu mai vreau să fiu ranita. Am incercat sa-mi creez fericirea, dar am realizat ca nu pot fii fericita fara sa iubesc.
Frumoasa manutza! Fii mai optimista! :* Poate exista si un mascul ca tine. Din auzite se pare ca ar exista. Daca-l gasesti, iubirea nu raneste. Si eu am fost ranit (si mai rau) dar nu mi-am pierdut speranta.
RăspundețiȘtergere* Mai rau nu neaparat in sensul iubirii, acolo nu stiu dar daca ai avut iubire la un moment dat nu cred ca ai fost mai ranita decat alti oameni. Deci capul sus! :*
RăspundețiȘtergere