A sosit momentul să termin cu nesfârșitul "trebuie", care mi-a dominat viața, care mi-a adus neliniște, nemulțumire și disconfort. Dezamăgită de multitudinea de “trebuie” pe care nu i-am putut onora, sătulă de sentimentele chinuitoare de neputință, de reproșurile celor care au avut așteptări nerezonabile și de lipsa de recunoștință față de străduințele mele, mi-am dat seama, că de fapt, nu trebuie nimic din ceea ce nu-mi place, nu pot, nu sunt. Că nu trebuie să mă simt obligată față de ceilalți și că nu trebuie să fac nimic din ceea ce nu vreau cu adevărat.
Nu trebuie să joc teatru pentru a mă face plăcută și nu trebuie să fiu în rând cu lumea pentru a fi acceptată.
Nu trebuie să mă justific pentru alegerile mele, pentru felul în care îmi cheltuiesc banii, pentru relațiile mele, pentru felul în care trăiesc.
Nu trebuie să fac niciun compromis, nu trebuie să înghit nimic din ceea ce nu pot digera, nu trebuie să accept ceea ce nu se potrivește cu valorile mele. Și nu, nu trebuie să iert la nesfârșit și nici să acord încă o șansă cuiva care eu consider că nu o merită.
Nu trebuie să-i mulțumesc pe toți, nu trebuie să răspund afirmativ tuturor solicitărilor și așteptărilor celorlalți. Nu trebuie să trăiesc mai mult pentru alții decât pentru mine.
Nu trebuie să fiu prezentă în locuri unde nu vreau să fiu, lângă oameni cu care nu rezonez.
Îmi amintesc că o prietenă mi-a spus că merge la nunta cuiva, cu care știam că nu are relații prea bune. Am întrebat-o de ce merge la acea nuntă și mi-a spus: “Pentru că trebuie.” Ba nu trebuie. Nu trebuie să mergi doar pentru a salva aparențele. De fapt, nu trebuie să salvezi nicio aparență. Nu merită nimeni să-ți irosești timpul. Și nu merită nimeni să joci teatru, să porți măști, să te prefaci. Trebuie să știe fiecare dacă nu-l placi, dacă nu-l vrei în viața ta. Trebuie să știe fiecare unde îi este locul și care-i este lungul nasului. Trebuie să știe fiecare dacă nu s-a purtat cum se cuvine, dacă nu merită respectul și prietenia ta.
Nu trebuie să-mi fie teamă să spun ce gândesc, să fac observații și să îi corectez pe alții de teamă că le voi leza orgoliile.
Nu trebuie să accept niciun comportament deviat, nu trebuie să ascult păreri și bârfe despre mine sau despre alte persoane.
Nu trebuie să mă simt vinovată pentru că nu am timp pentru alții, iar ei nu trebuie să se supere, ci să se bucure dacă îmi fac timp pentru mine.
Nu trebuie să trimit mesaje cu urări dacă nu am timp și dispoziție, iar cei care nu primesc mesaje de la mine nu trebuie să se supere, să se simtă neimportanți, uitați, neiubiți, ci trebuie să privească dincolo de aceste banalități, la prietenia care ne leagă, la purtarea mea… răspunsul nu se află într-un simplu mesaj de complezență.
Nu trebuie să ofer și să primesc cadouri. Prietenia înseamnă mai mult decât a ne dărui lucruri.
Nu trebuie să mă amestec în problemele altora, nici să mă implic să-i împac pe cei care au divergențe. Nu trebuie să ascult nemulțumirile și văicărelile nimănui.
Nu trebuie să spun mereu da, ci am dreptul să spun nu ori de câte ori așa simt.
Nu trebuie să mă simt datoare să ajut pe oricine sau să ofer oricui.
Nu trebuie să suport toanele și ifosele nimănui, nu trebuie să las pe nimeni să-mi tulbure pacea sufletului. Nu trebuie să suport nicio obrăznicie, nicio calomnie, nicio nedreptate.
Nu trebuie să accept posesivitatea și gelozia nimănui. Nu trebuie să depind de nimeni și nimeni nu trebuie să depindă de mine.
Nu trebuie să-mi fie teamă de nimeni și de nimic, nici de ceea ce aș putea pierde, nici de cei care ar putea să nu mă mai dorească în preajma lor.
Nu trebuie să le mai deschid ușa casei mele celor care au plecat trântind-o și nu trebuie să fiu dispusă să-i primesc pe cei care m-au părăsit și care se întorc crezând că sufletul meu are buton de pauză.
Nu trebuie să țin post sau să devin vegetariană dacă nu simt că asta îmi doresc.
Nu trebuie să slăbesc doar pentru că unii au ceva împotriva celor care nu au măsuri de modele.
Nu trebuie să mai amân să fac ceea ce-mi place.
Nu trebuie să fac curat în casă dacă nu am chef, nu trebuie să mă simt vinovată că aleg să fac ceva ce-mi place, ce mă relaxează și mă bucură, în loc de datoriile casnice.
Foarte mulți “trebuie” ni-i impunem noi înșine datorită unor automatisme și a unor obișnuințe preluate de la alții. Niște setări și niște proiecții eronate...
Ajunsesem să nu mă mai pot bucura de nimic, să bat grăbită din picior atunci când eram la coafor, pentru că exista un "trebuie" urgent care, nu era neapărat prioritatea mea. Mă simțeam vinovată că am dormit prea mult, că am mâncat o prăjitură, că nu am reușit să sun pe cineva anume...
Mi-am dat seama că am trăit o viață plină de falși "trebuie", care nu au avut nicio legătură cu ceea ce am vrut și am fost eu. Și am înțeles că TREBUIE să schimb asta, că a sosit, în sfârșit, timpul ca "trebuie" să devină cu adevărat ceea ce trebuie.
Trebuie să fiu așa cum vreau eu, nu așa cum vor alții.
Trebuie să fiu liberă, autentică și fericită.
Trebuie să refuz tot ce nu-mi doresc, ce nu-mi place și ce nu-mi face bine.
Trebuie să mă bucur oricând vreau de o cafea bună și de o prăjitură, conștientă de valoarea clipei.
Trebuie să dorm când vreau și cât vreau și dacă am chef să-mi fac duminică dintr-o zi lucrătoare.
Trebuie să mă bucur de parfumul preferat, chiar și când stau în casă și, de ce nu, chiar și când fac curățenie, mai ales că știu parfumuri care n-au mai apucat să fie purtate de cei care le-au păstrat pentru ocazii speciale.
Trebuie să port ce-mi place, să mă îmbrac așa cum mă simt confortabil, fără a ține cont de modă și de alte prostii comerciale.
Trebuie să iubesc pe cine vreau și cum vreau, dar mai întâi trebuie să mă iubesc pe mine.
Trebuie să spun atât cât vreau și cât consider că ar trebui să știe fiecare și da, trebuie să-mi protejez intimitatea, iar uneori, să-mi ascund fericirea și să mă bucur doar eu de ea, pentru a nu mi-o tulbura invidia sau nefericirea unora.
Trebuie să mă trezesc în fiecare zi zâmbind și recunoscătoare pentru tot ce am și pentru toată iubirea de care am parte.
Trebuie să plec de lângă oricine mă descurajează, mă dezonorează și mă întristează. Și de lângă cei pentru care nu pot fi o bucurie sau ceva bun.
Trebuie să-mi ofer liniștea de care am nevoie și oamenii buni care mă inspiră, care mă bucură și care mă motivează.
Trebuie să evit orice rău și să fac bine atât cât pot.
Trebuie să-mi ofer viața pe care o merit fiindcă aceasta îmi aparține și am tot dreptul să o trăiesc așa cum vreau.
Trebuie să fiu pregătită oricând de plecare și, atât cât se poate, să las ceva frumos în urma mea...