Jocul vietii

  In viata omul invata sa traiasca mai mult decat invata sa mearga, lui ii trebuie mai multi ani sa iubeasca decat sa vorbeasca... omul nu este facut sa urasca, este facut sa traiasca, sa ajute, sa ierte, sa uite. Povestile fiecaruia difera in tonalitatile timpului dar mai mult difera in culorile pastelate ale sentimentelor adunate pe fiecare fila din cartea sufletului, prinse de un singur ax cu directie fixa. Nu toti de pe pamantul acesta sunt oameni cum nici animalele nu sunt toate „feroce”, totusi ce ma bucura cel mai mult la omenire este ca intotdeauna se intoarce de unde a plecat, indiferent prin ce mijloace face acest lucru, pentru ei conteaza foarte mult sa evolueze, sa se depaseasca pe sine mai mult decat ar fi normal. In asta consta idiotismul si prostia oamenilor, a mea. Cu fiecare aniversare ma simt ca si cum pasesc intr-o lume noua, intr-o lume cu adevarat nedescifrata , ajut si consolidez „Misterul universului” cu simpla mea prezenta, chiar si cu cel mai banal gand al meu.

  Acest mister universal nu este altceva decat raspunul la intrebarea „De ce?”. Cu toate ca eu caut in fiecare zi sa ma depasesc pe mine cu fiecare persoana pe care o intalnesc, cu fiecare gand, cu fiecare film vazut, cu fiecare text  scris si cu fiecare sunet rostit printr-o singura deschizatura a buzelor. In fiecare oglindire a prietenilor mei in albastrul ochilor, cu fiecare imagine transpusa in limpezirea lacrimilor curse noapte, se scrie o poveste. O poveste a universului in care fiecare isi are aportul fie el mai mare sau mai mic. Asa cum eu cred ca viata este frumoasa cu acest „Mister”, asa cred ca toti care ma stiu cred cu desavarsire acest lucru. Lucrurile simple se intampla oamenilor complicati si lucrurile importante, oamenilor mici.

  Fiecare isi are povestea: De ce sunt aici? Ce trebuie sa fac? Unde trebuie sa ajung? In cine sa ma incred?. Intrebari esentiale pentru fiecare dintre noi. Totusi, eu, cu fiecare om pe care-l intalnesc in viata mea, mi-e superior prin ce... prin mimica, gesturi, sentimente, poveste, iar eu incerc sa invat cate ceva, ma consider in inferioritate in lumea asta mare, dar cu un bagaj de idei universal, totusi n-o sa ma opresc din cunoastere, din a acorda iubire si incredere, din a spera, din a ierta.

  Ma intreb asa singura in sinea mea, oare omul chiar trebuie sa piarda ceea ce iubeste ca sa inteleaga cu adevarat ce conteaza? Oare trebuie sa uite ca nu este singur si ca unele persoane apropiate ii sunt de niciun folos atunci cand are probleme? Oare trebuie sa uite ca este „om”? Omul in esenta este un animal feroce, un animal de prada, capabil sa omoare pentru a reusi in viata dar cum evolutia este mult mai puternica decat instinctele primare, native, omul se adapteaza din mers si inhiba aceste lucruri pentru a fi cu adevarat un „om”.

  In sinea sa, omul se iubeste, este narcisit, increzut, narod si prost, dar societatea ascunde in unele cazuri aceste lucruri , niveland indirect si indiferent de circumstante aceste trasaturi definitorii ale omului modern si viitor. Viitorul oamenilor nu a aratat niciodata mai promitator ca acum, mai plin de speranta,  dar in care, din pacate, se promoveaza alte nonvalori sociale.

  Cu toate acestea fiecare are liber arbitraj asupra propriei vieti.

Ce vor femeile din ziua de azi?...................

   Vorbeam de curand cu un prieten care-mi povestea contrariat despre ultima relatie din care iesise chiar cu vreo cateva saptamani in urma si a fost un fel de rasu – plansu atunci cand, fara sa mă astept la asta, am aflat ca marele lui defect pentru care minunata domnita i-a dat papucii a fost tocmai faptul ca era prea… atent cu ea. Am crezut ca nu am auzit bine, am ridicat o spranceana si apoi pe amandoua si cu ochii cat cepele si gura cascata l-am rugat sa-mi explice mai pe indelete, ca la prosti daca e posibil, ca poate n-am inteles eu cum trebuie. “Pai mi-a zis, de exemplu, ca nu-i place sa-i trag scaunul sau sa-i deschid usa, ca sunt prea afectuos…”.
   Imi dau seama ca probabil motivele care au dus la ruptura dintre ei au fost si altele, mai adanci de atat, dar nu pot sa nu mă intreb ce Doamne iarta-ma cauta femeile in ziua de azi la un barbat, daca insusirea asta de “a fi atent” a ajuns sa fie invocata drept motiv de “divort”? Sau mai bine zis, de cand sa fii gentleman nu mai este la moda, de cand un barbat care stie sa fie domn nu mai atrage interesul si care a fost momentul cand au uitat femeile sa mai fie doamne? Sa ne intrebam acum care a dat primul cu stangul-n dreptul ar fi un fel de “Ce a fost mai intai, oul sau gaina?”, probabil o discutie la fel de lunga precum calcularea lui “pi”, asa ca tot ce putem face este sa ne amuzam de situatia actuala.

  Personal, sunt placut surprinsa atunci cand vad un barbat facand gesturile de mai sus si ma gandesc ca poate “domnii” au devenit o specie atat de rara, incat astazi este aproape o anormalitate sa fii atent, politicos, galant cu o femeie. Ba mai mult, sunt atat de putini, incat ma declar surprinsa ca nu e bataie pe ei! Poate ca femeilor li s-a facut dor de vremurile in care erau trase de par in grota, iar acum un barbat care le deschide usa si intra el primul in restaurant (pentru ca da, barbatul intra primul pentru a o feri pe ea de privirile indiscrete), care face el comanda (caci o doamna nu vorbeste cu chelnerul pe durata mesei) sau pur ai simplu ii aprinde tigara sau ii ofera bratul ajunge sa fie privit ca un pampalau, ca un demodat care a uitat ca au apus de mult vremurile bunicilor cand femeia nu trebuia sa fie atinsa nici cu o floare. Nici nu vreau sa ma gandesc ce succes “nebun” la sexul frumos ar avea in ziua de azi un Eminescu care poate sa scrie despre iubita inimii sale in mii si mii de feluri, un poet romantic care-i vorbeste in rime si cuvinte atent alese despre “iubirea noastra, floare albastra”.

  In vremurile moderne, insa, toate aceste gesturi care dadeau relatiei dintre barbat si femeie o incarcatura aparte, au disparut aproape cu desavarsire. Ma ingrozeste faptul ca un barbat care o ajuta pe cea de langa el sa-si dea jos si sa-si imbrace haina, care se ridica in picioare atunci cand intra o doamna in incapere sau ii ofera scaunul, a ajuns sa fie privit cu circumspectie, ca si cum ori s-a nascut in secolul gresit, ori urmareste vreun scop ascuns. Care va sa zica, printesele moderne nu mai viseaza astazi sa fie salvate de un print chipes pe cal alb, barbatii eleganti, atenti la orice gest si discreti nu mai impresioneaza cu nimic, iar femeile sustin sus si tare ca nu au nevoie de ei si nici de protectia lor, ca ele se pot descurca si singure, dat fiind faptul ca sunt independente. Si nu am nimic rau de zis cu privire la emanciparea femeilor, dar mi-e teama ca aceasta independenta de care suntem atat de mandre este astazi dusa la extreme, astfel incat tindem sa ne pierdem feminitatea, naturaletea, iar delicatetea, finetea si eleganta sunt inlocuite de o atitudine indiferenta, rece, chiar razboinica. Si atunci cand femeia uita sa mai fie femeie, cui ii mai arde să fie “domn” si poet langa un sloi de gheata?

  Pe de alta parte, observ cu dezamagire ca astazi a devenit un lucru la ordinea zilei sa fii fluierata pe strada, locul declaratiilor shakespeariene a fost luat de fel si fel de apelative dulci pana in diabet, iar despre gesturile frumoase, romantice, nici nu mai pomenesc, ca daca vrei sa le vezi trebuie sa te uiti la filme. Poate ca tocmai atitudinea multor barbati le-a facut pe femei sa ridice ziduri de aparare in jurul lor, sa poarte mereu la indemana un scut impenetrabil si sa puna sub semnul intrebarii orice gest galant, de curtoazie. Barbatii politicosi, manierati, eleganti “si la vorba, si la port” au devenit astazi mai mult o amintire si nu stiu daca este neaparat vina noastra ca s-a intamplat asta sau, dimpotriva, ei au fost cei care au renuntat primii sa mai fie cavaleri si pe principiul egalitatii dintre sexe luat ad litteram, au stabilit ca ar fi deja prea mult chiar si sa deschida usa unei femei. Cu alte cuvinte, doamnele au castigat egalitate in drepturi, insa au pierdut dreptul la atentie, amabilitate, politete din partea barbatilor si oricum, pare ca aceste calitati nu mai sunt la asa mare cautare in secolul XXI. Daca trec in tabara masculina, insa, nu pot sa nu ma gandesc ca atunci cand vezi o fata/femeie injurand ca la usa cortului, mai ceva ca un birjar, pufaind tigara precum cosul de locomotiva si clatinandu-se prin cluburi mai ceva ca plopii in bataia vantului, parca nu prea iti mai vine sa o numesti “doamna”. Nici femeile nu mai sunt “printesele” de altadata si atunci mai putem, oare, sa dam vina pe barbati?

  Dupa cum spuneam si la inceput, asta este o discutie interminabila, caci fiecare parte are argumentele ei mai mult sau mai putin solide. Personal, eu militez pentru galanterie, sustin pana in panzele albe bunele maniere si educatia, iar intr-o lumea ideala pentru mine mi-as dori ca barbatii sa fie domni nu doar cu “aleasa” inimii, ci cu orice femeie. 

Cine suntem.....

   In interiorul fiecarei persoane exista un SINE care este inteligenta intregului trup. Fiecare dintre noi are o inima si un ego. Inima este mai buna decat ego-ul, dar noi nu suntem nici inima nici ego-ul. Suntem ceva mai mult: suntem noi insine!

 Ego-ul este identitatea noastra falsa,plina de ignoranta. El se bazeaza pe educatie, concepte, reguli; de aceea el este intr-o formare continua. Ego-ul este absenta adevaratei cunoasteri a lui cine suntem cu adevarat. El ne creaza o imagine de sine , si ne agata cu orice pret de fals. Sinele e beatitudinea. Exteriorul e minciuna.

  Imaginea de sine este foarte importanta pentru noi. Ne influenteaza starile afective, ne ajuta sa ne cunoastem raportandu-ne la altii si ne conduce chiar spre stima de sine. Dar totul este un joc al ego-ului, comportamentul si atitudinea acestuia.

 Imaginea de sine inseamna raportarea noastra in functie de cei din jur, la ‘’bine’’ si la ‘’rau ‘’ pentru a ne putea compara cu altii. Dar cine esti TU? Care este SINELE tau?
 SINE…inima…ego.Totusi…’’Cine sunt eu?’’. Poti fi mereu ceea ce vrei, ce vrea ego-ul tau, depinde ce ‘’model’’ si-a ales. Poti fi cine si ce doresti sa fii in orice moment din viata ta. Dar cum te poti cunoaste pe tine insuti? Prin relationarea cu cei din jur. Oamenii vad adesea in altii ceea ce le place si ceea ce nu le place la ei insisi. Relationeaza cu cei din jur,dar nu te pierde. Urmareste-te pe tine! Detaseaza-te si fii martor! Lasa-ti ego-ul acolo, lasa-ti inima acolo,dar tu…tu, fii martor!

 Cine esti tu cu adevarat? Esti TU in ceva? Esti EI sau esti TU? De ce ne este frica sa ne privim si ne complacem in lucrurile banale? Nu avem curaj sa trecem prin straturile groase ale ego-ului? Este in regula sa simtim orice simtim! Daca inima, trupul spune DA cine suntem noi sa spunem NU? Reprimand, nu faci lucrul sa dispara.Il tii mai si mai aproape de tine; si nu-i mai dai drumul. Suntem fiecare gand, fiecare traire, atragem ceea ce emanam. Suntem un univers , suntem divinul.

  ''Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi si inima cu care sa le simti si brate cu care sa le cuprinzi si atunci ale tale, toate vor fi ... -Lucy Maud Montgomery-„