Perfecta in imperfectiunea ei...................

  Fii femeia care paseste increzatoare pe strada, cu privirea aia care striga “limita voastra este cerul? a mea este dincolo de el!” si zambind irezistibil, ca si cum a avut cea mai minunata zi, chiar daca ai in picioare tocuri de 15 si te dor ingrozitor..... Fii femeia care merge demna, cu capul sus si umerii trasi in spate, chiar daca merge prin ploaie, fara umbrela si cu bagaj....... Fii femeia care zambeste cand isi vede fostul, la care inca tine, de mana cu alta si spune “buna” chiar daca nu i se raspunde. Niciodata sa nu te injosesti in fata unui barbat! Una este sa-ti calci pe orgoliu pentru persoana iubita si alta este sa te calce el in picioare pentru orgoliu. Oricat de mult l-ai iubi, nu te injosi pentru cineva care nu merita, caci cei care merita nu te vor lasa s-o faci. Nu ingheta iarna de frig doar pentru ca bluza aia este “la moda”. Nu urma moda, ci reinventeaz-o....... Fii femeia care insenineaza ziua cuiva cu un singur zambet si cea al carui parfum e placut, nu deranjant...... Fii cea careia nu ii este rusine sa iasa pe strada in trening si nemachiata si cea care apare in fata lui si in haine de casa si parul prin in coc. Fii cea langa care fiecare barbat viseaza sa fie, dar totusi un singur norocos o tine de mana mandru ca dintre atatia ea l-a ales pe el.....Fii femeia care arata ca ii pasa atat de subtil, incat sa nu se dea de gol ca ii pasa prea mult. Fii femeia indiferenta la barfe, cea care iarta cat se poate, cea care nu este stresanta, cea care incearca orice pana reuseste. Fii femeia care e perfecta in imperfectiunea ei si stai langa barbatul care te iubeste tocmai pentru ca nu esti perfecta, ci originala.

Doctor de suflete............

   Inainte de a avea o datorie fata de altii, am o datorie fata de mine! Sunt constienta de asta. Sunt constienta ca eu sunt principalul stalp al meu, principalul zambet, principala bucurie, principala bunatate, principala forta! Mai ales forta! Acea forta de care am nevoie sa ma ridic, sa inaintez si sa fac fata tuturor.

Eu sunt. Cu toate astea, nu inteleg de ce-mi simt sufletul nelalocul lui. Il simt apasator.....il simt ingandurat..... si nu-mi place.Si ma lupt zilnic sa il fac sa fie bine.....sa se bucure, sa spere si sa creada. Sa nu mai fie asa nelinistit. Nu este o lupta usoara, ca de-ar fi multi oameni ar fi fericiţi acum.

Cand sufletul nu este bine, intreaga lui stare se transmite si asupra ta. Este inevitabil.....dar trebuie vindecat. Trebuie tratat. Trebuie inteles. Trebuie incurajat. Trebuie mangaiat. Trebuie imbratisat....Si nimeni nu are cum sa-ti vindece sufletul mai bine decat tine!............O meserie grea este si aceea de doctor de suflete! Mai ales cand este vorba de al tau!

O clipa de sinceritate..............

  Nu este prima data cand spun asta....sunt foarte putini oameni care pot spune ca ma cunosc ( si tin sa accentuez pe foarte). Sunt foarte putini cei carora le-am marturisit ceva mai mult... cei in fata carora mi-am spus motivul pentru care am fost trista atunci cand s-a intamplat. Nu pot sa ma deschid in fata oricui..........nu pot, poate ca uneori vreau, dar ceva din mine nu ma lasa, dar daca vine vorba sa ascult eu pe altul, imediat o fac...........Mi-am dat seama in timp ca eu mai mult am ascultat decat am spus. Nu reusesc sa-mi explic de ce, dar asa am facut (si inca mai fac asta).

Cu toate ca daca ar fi sa incep sa povestesc, poate ca unii ar ramane uimiti si poate ca asa ar intelege motivele tacerii mele...... nu tac din placere.......tac din neputinta (suna dur?.... este!).... Cred ca singurul mod prin care „vorbesc” despre anumite lucruri este acesta.........scriind.

Poate ca sunt oameni care cred ca nu vreau sa-i cunosc si sa-i primesc in viata mea...... nu este asa......Cred ca cine a facut un pas catre mine a vazut ca nu ma intorc cu spatele........niciodata nu voi intoarce spatele cuiva care vrea sa vorbeasca cu mine.

De la un timp insa am asteptat sa vina oamenii la mine.... sa nu ma mai duc eu la ei.....Unii au venit, altii s-au oprit crezand ca nu vreau eu sa-i primesc......poarta sufletului meu este deschisa pentru cine vrea sa intre (chiar este)... Si poate ca daca cei din jur ar fi mai atenti, ar observa ca nu este niciun lacat la intrare asa cum cred ei..........Lacatul este la incredere....da, la incredere, si este al naibii de greu sa-l descui... Si faptul ca este inchis ma face sa fiu si eu.......... si sper ca intr-o zi cineva sa reuseasca sa-l deschida definitiv si dupa sa-l arunce cu tot cu cheie.

Este greu sa-ti dai seama de cum este un om daca nu iti spune, daca nu-ti povesteste, daca nu ti se destainuie, daca nu se exteriorizeaza...... stiu ca este. Cu toate astea, unii au trecut peste bariera asta, si-au patruns dincolo de lacat...... si-au vazut mai mult.  Au vazut ce trebuia..... si n-au plecat....au ramas, si sunt acolo si azi.........Oamenii care au intrat in viata mea si care mi-au inspirat o incredere ceva mai mare, stiu cum sunt.... ceea ce nu stiu nici ei, nici altii este povestea din spatele a ceea ce sunt, pentru ca niciun om nu ajunge sa fie intr-un anume fel din intamplare......Si asta imi doresc... sa reusesc sa scot acea poveste la iveala (nu ca ar fi cine stie ce intamplari acolo, sa nu creada cineva ca ascund secrete tenebroase ca nu-i asa.).  Este doar o parte din viata mea care ma sensibilizeaza si ma face sa am aceasta frica de a ma increde in totalitate in oameni.  Ei in schimb se pot increde fara nicio frica in mine..... iar daca vreodata ii voi dezamagi sau o vor face ei in privinta mea, tot ceea ce mi-au marturisit candva va ramane in mine, nu voi pata amintirea niciunei relatii de prietenie sau de orice ar fi ea. Incerc pe cat posibil sa ofer o vorba buna sau sa redau un zambet cuiva care are nevoie, dar eu nu cer acest lucru.....din motivele de mai sus.  Nu este usor sa fii astfel, insa chiar si asa am reusit sa fiu omul care sunt azi.. ....si daca nu pun la socoteala partea cu teama, eu zic ca nu sunt deloc un om rau......si poate ca voi fi chiar mai bun de atat.

 Nu astept compatimiri, nu vreau sa stea nimeni sa se gandeasca oare ce am......Nu. .....daca am scris, am facut-o pentru mine.....Atat! Sa zicem ca.... este ca un prim pas catre mai bine.  Si nu am sufletul plin de durere, am sufletul plin cu amintiri frumoase, cu oameni frumosi si cu mici rataciri de ale mele care sper ca intr-un viitor nu foarte indepartat se vor estompa...