De-as putea spune cat de grea imi este inima uneori, as-i face-o. De-as putea spune in cate lacrimi se ineaca sufletul meu seara de seara as-i face-o. Dar cui i-ar pasa? Cui i-ar pasa suficient de mult incat sa ma asculte, sa ma inteleaga? Dar mai ales cine mai este capabil sa isi scoata inima din piept, sa o puna pe tava si sa lase oamenii sa faca experimente de iubire pe ea? Eu una, nu. Mi-am invatat lectia. Am invatat ca lumii nu ii pasa, lumea este doar curioasa. Intalnesti o persoana, care pare ca in sfarsit te intelege, ca iti este aproape, ca ti-e punct de sprijin; si toate astea pentru ca intr-o zi sa foloseasca tot ceea ce ii impartasesti impotriva ta.
Intalnim oameni si oameni, cu fel si fel de inimi, dar niciunul din ei nu va intelege ce se intampla cu sufletul tau mai mult decat o faci tu. Asa ca nu te obosi sa spui lumii cate nopti plangi cu capul adancit in perna, nu te obosi sa le spui cat de mult te doare rautatea lor, nu te obosi sa le spui ca iti pasa de ei, nu le spune ca ai sentimente – pentru ca in fond, oricum nu vor tine cont. Oricat de multe parti din tine le-ai pune pe tava, tot te vor calca in picioare fara nici cea mai mica urma de regret.