Adevarata durere.............

   Cu totii credem ca adevarata durere este suferinta din dragoste. Acel moment care pare sa dureze o vesnicie, acel moment in care nu mai sti unde esti, ce faci, acel moment in care crezi ca ai murit, dar de fapt esti suspendat undeva , intre trecut si prezent, fara dorinta de a o lua de la capat. Si intr-adevar, suferinta din dragoste este poate cea mai adanca si mai patrunzatoare durere pe care o cunoaste sufletul nostru. Pana la un moment dat. Fiindca ea este depasita cu mult de suferinta pierderii unui parinte, a unui copil, durerea din sufletul unui muribund care stie ca zilele ii sunt numarate, durerea unei mame bolnave care stie ca nu mai are sansa de a-si vedea copilul crescand. Exista atat de multe suferinte, incat cea din dragoste ti se pare pur si simplu o prostie. Atunci cand constientizezi cu adevarat care este cea mai mare durere , faptul ca ai plans si ti-ai dorit sa nu mai traiesti la un moment dat, este chiar rusinos. Toata durerea pe care ai simtit-o la un moment dat paleste in fata adevaratelor suferinte. Este o lectie pe care din nefericire o invatam in cel mai crud mod, mai tarziu decat ne-am asteptat. Astazi, atunci cand viata mea pare ca-mi scapa din maini si totul pare ca se destrama ma gandesc la cei a caror durere este incomparabil mai mare decat a mea si imi ascund lacrimile si disperarea in speranta ca va fi si mai bine. Si cu gandul la ei, parca durerea mea scade in intensitate si in cele din urma dispare din sufletul meu. Urma ramane insa, dar este un pret care merita platit.

A doua sansa

  Am petrecut o parte din cei doi ani dedicati regasirii de sine incercand sa meditez la problemele mele. Probleme care m-au adus aici, in pragul unor intrebari la care sincer nu stiu sa raspund. Mintea mea este un amalgam de ganduri intortocheate, de dorinte nespuse, de vise neimplinite. Inima mea – un sir lung de intrebari. Sunt realista cand spun ca nu sunt o persoana norocoasa. Inca de mic copil m-am jucat invatand, citind, am muncit din greu pentru o bucatica a mea, am incercat si imposibilul atunci cand posibilul mi-a fost luat. Am batut la usi inchise si la oameni care nu au stiut sa-mi aprecieze franchetea. Si desi ,imi doresc din tot sufletul sa ma agat de ceva ca sa pot ajunge la mal nu pot si nu vreau sa mai trec prin aceleasi etape ale vietii mele care mi-au adus doar nemultumiri. Nu mai vreau sa ma hranesc cu firimituri, simt ca pot mai mult si poate ca a fost nevoie sa ma afund ca sa inteleg unele lucruri. Stiu ca merit mai mult decat un job prost platit si de o iubire care nu stie sa daruiasca. Si poate ca da, imi este teama de un nou esec , de o noua dezamagire, dar altfel cum sa reusesc ? In septembrie  fac 25 de ani si constat cu dezamagire ca mi-au trebuit doi ani ca sa ajung la gandirea si maturitatea de azi, doi ani de regrete si dezamagiri. Doi ani in care am cazut, m-am ridicat si am cazut din nou. Nu-mi doresc altceva decat intelepciune si putere de a merge mai departe. A doua sansa mi-a fost daruita prin prisma faptului ca exista un “maine”.

 Acest post este dedicat tuturor celor incercati de viata!

Am invatat din greseli ..........

    Intotdeauna am cautat sa invatat cate ceva din greselile comise. Ba chiar m-am rezumat si la greselile altora. De multe ori nu faceam un lucru sau nu luam o decizie din cauza ca rezona cu ceea ce i se intamplase unei prietene sau unei colege de servici. Pentru un timp foarte lung , mi-a fost teama sa fac propriile greseli, mi-a fost teama sa nu dezamagesc persoane dragi mie, si am stat undeva in umbra, cu urechile ciulite la altii. Eram convinsa ca daca respect toate acestea viata mea avea sa fie nu numai perfecta dar si fericita. Si am continuat sa evit sa fac greseli. In timp ce prietena mea cea mai buna imi destainuia cu lacrimi in ochi ca s-a despartit de iubitul ei din cauza geloziei, eu ma departam tot mai mult de iubitul meu dorind sa-i las libertate absoluta, nestiind ca el se simtea foarte bine asa cum era relatia noastra. La cateva saptamani dupa , am avut o discutie foarte serioasa pe tema libertatii si a dedus ca eu nu-l mai iubesc, ca relatia noastra s-a schimbat. Si exemplele pot continua. La serviciu am tacut atunci cand nu trebuia sa o fac, acasa am facut pe indiferenta atunci cand trebuia sa daruiesc si mai multa dragoste, in relatiile cu colegii m-am transformat intr-o persoana glaciala cand tot ce trebuia sa fac era sa le arat sprijinul si prietenia mea. Intotdeauna am cautat calea de mijloc, calea spre fericire. Nu am gasit-o . Daca o voi gasii vreodata ? Cu siguranta.Oamenii dezamagesc. Familia ne produce suferinta. Iubitul se desparte de noi. Divortam. Toate acestea fac parte din viata noastra. Ele sunt greselile care duc la formarea experientei. Ele sunt lectiile de zi cu zi. Important este de retinut faptul ca greseala altora nu devine greseala noastra . Sau in orice caz nu de fiecare data. E timpul sa faci greseli. Propriile tale greseli. E timpul sa inveti din ele. E timpul sa capeti ceva experienta. E timpul ca problemele sa nu te mai sperie ci sa-ti dea curajul de a merge mai departe. E timpul sa indraznesti sa faci alegeri indraznete. Sa te pui pe primul plan si sa nu te lasi pana nu iti vezi visul indeplinit. E foarte greu dar nu imposibil. E timpul sa te maturizezi.