Am petrecut o parte din cei doi ani dedicati regasirii de sine incercand sa meditez la problemele mele. Probleme care m-au adus aici, in pragul unor intrebari la care sincer nu stiu sa raspund. Mintea mea este un amalgam de ganduri intortocheate, de dorinte nespuse, de vise neimplinite. Inima mea – un sir lung de intrebari. Sunt realista cand spun ca nu sunt o persoana norocoasa. Inca de mic copil m-am jucat invatand, citind, am muncit din greu pentru o bucatica a mea, am incercat si imposibilul atunci cand posibilul mi-a fost luat. Am batut la usi inchise si la oameni care nu au stiut sa-mi aprecieze franchetea. Si desi ,imi doresc din tot sufletul sa ma agat de ceva ca sa pot ajunge la mal nu pot si nu vreau sa mai trec prin aceleasi etape ale vietii mele care mi-au adus doar nemultumiri. Nu mai vreau sa ma hranesc cu firimituri, simt ca pot mai mult si poate ca a fost nevoie sa ma afund ca sa inteleg unele lucruri. Stiu ca merit mai mult decat un job prost platit si de o iubire care nu stie sa daruiasca. Si poate ca da, imi este teama de un nou esec , de o noua dezamagire, dar altfel cum sa reusesc ? In septembrie fac 25 de ani si constat cu dezamagire ca mi-au trebuit doi ani ca sa ajung la gandirea si maturitatea de azi, doi ani de regrete si dezamagiri. Doi ani in care am cazut, m-am ridicat si am cazut din nou. Nu-mi doresc altceva decat intelepciune si putere de a merge mai departe. A doua sansa mi-a fost daruita prin prisma faptului ca exista un “maine”.
Acest post este dedicat tuturor celor incercati de viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu