Intrebari peste intrebari

Traim in lumea lui ” cum ar fi daca ” si ” oare ce ar fi ”. Visam putin si reticent. Simtim rar si pesimist. Gandim rece si cenusiu. Momentul prezent este clipa trecuta. Iar ziua de maine nu are nici o sansa printre sutele de intrebari si framantari lumesti. Unde sunt zambetele ? Unde sunt visele ? Unde suntem noi in toata aceasta nebuloasa ? Unde sunt clipele noastre senine si pline de frumos ? Si unde este iubirea in mijlocul atator necunoscute ? Unde este placerea sincera de pe chipuri si unde ne sunt emotile pozitive ? 

Ne limitam sufletele in a zbura peste granite. Suntem constransi de propriile ganduri, de propriile minti. Suntem captivii propriilor temeri si erori. Ne este teama sa facem pasul urmator, ne este teama sa dam ochii cu viitorul. Dar ce este viitorul in mijlocul atator confuzii. Si ce suntem noi daca nu depasim limitele captivitatii ..........… 

Adevarata durere.............

   Cu totii credem ca adevarata durere este suferinta din dragoste. Acel moment care pare sa dureze o vesnicie, acel moment in care nu mai sti unde esti, ce faci, acel moment in care crezi ca ai murit, dar de fapt esti suspendat undeva , intre trecut si prezent, fara dorinta de a o lua de la capat. Si intr-adevar, suferinta din dragoste este poate cea mai adanca si mai patrunzatoare durere pe care o cunoaste sufletul nostru. Pana la un moment dat. Fiindca ea este depasita cu mult de suferinta pierderii unui parinte, a unui copil, durerea din sufletul unui muribund care stie ca zilele ii sunt numarate, durerea unei mame bolnave care stie ca nu mai are sansa de a-si vedea copilul crescand. Exista atat de multe suferinte, incat cea din dragoste ti se pare pur si simplu o prostie. Atunci cand constientizezi cu adevarat care este cea mai mare durere , faptul ca ai plans si ti-ai dorit sa nu mai traiesti la un moment dat, este chiar rusinos. Toata durerea pe care ai simtit-o la un moment dat paleste in fata adevaratelor suferinte. Este o lectie pe care din nefericire o invatam in cel mai crud mod, mai tarziu decat ne-am asteptat. Astazi, atunci cand viata mea pare ca-mi scapa din maini si totul pare ca se destrama ma gandesc la cei a caror durere este incomparabil mai mare decat a mea si imi ascund lacrimile si disperarea in speranta ca va fi si mai bine. Si cu gandul la ei, parca durerea mea scade in intensitate si in cele din urma dispare din sufletul meu. Urma ramane insa, dar este un pret care merita platit.

A doua sansa

  Am petrecut o parte din cei doi ani dedicati regasirii de sine incercand sa meditez la problemele mele. Probleme care m-au adus aici, in pragul unor intrebari la care sincer nu stiu sa raspund. Mintea mea este un amalgam de ganduri intortocheate, de dorinte nespuse, de vise neimplinite. Inima mea – un sir lung de intrebari. Sunt realista cand spun ca nu sunt o persoana norocoasa. Inca de mic copil m-am jucat invatand, citind, am muncit din greu pentru o bucatica a mea, am incercat si imposibilul atunci cand posibilul mi-a fost luat. Am batut la usi inchise si la oameni care nu au stiut sa-mi aprecieze franchetea. Si desi ,imi doresc din tot sufletul sa ma agat de ceva ca sa pot ajunge la mal nu pot si nu vreau sa mai trec prin aceleasi etape ale vietii mele care mi-au adus doar nemultumiri. Nu mai vreau sa ma hranesc cu firimituri, simt ca pot mai mult si poate ca a fost nevoie sa ma afund ca sa inteleg unele lucruri. Stiu ca merit mai mult decat un job prost platit si de o iubire care nu stie sa daruiasca. Si poate ca da, imi este teama de un nou esec , de o noua dezamagire, dar altfel cum sa reusesc ? In septembrie  fac 25 de ani si constat cu dezamagire ca mi-au trebuit doi ani ca sa ajung la gandirea si maturitatea de azi, doi ani de regrete si dezamagiri. Doi ani in care am cazut, m-am ridicat si am cazut din nou. Nu-mi doresc altceva decat intelepciune si putere de a merge mai departe. A doua sansa mi-a fost daruita prin prisma faptului ca exista un “maine”.

 Acest post este dedicat tuturor celor incercati de viata!