joi, 7 august 2014

Restul este CAN CAN...........


  De cand parintii mei mi-au dat viata tot timpul am invatat ca nu are rost sa ma zbat sa fac parte dintr o viata in care nu sunt dorit.Ca aceia care nu cauta apropierea de mine ,nu imi simt lipsa.Ca oamenilor carora nu le este dor de mine nu ma iubesc.Am invatat ca oamenii te respind daca nu le faci mereu pe plac si te uita daca numai au nevoie de tine.Am invatat sa fiu mai atent in a ma implica sufleteste,sa fac diferenta intre cei care ma iubesc si cei care doar ma folosesc.Am invatat ca daca cineva ma iubeste cu adevarat nu imi va da motive sa ma indoiesc de asta.Am invatat ca singura functie a mintii este de a diviza la nesfarsit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneste, lucru de care mintea nu este deloc capabila. Mintea nu poate sa inteleaga ceea ce se afla dincolo de cuvinte; ea poate sa inteleaga numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupata de existenta, de viata, de realitate. Mintea este, ea insasi, o fictiune. Poti trai si fara minte. Insa nu poti trai fara inima.Si cu cat existenta ta este mai profunda, cu atat este si inima ta mai implicata.Indiferent ce faci in viata, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important sa o faci.Imi iubesc cu adevarat prietenii care-mi sunt prieteni alaturi de mine..restul este CAN CAN..Va pup cu drag si va doresc o zi super frumoasa.................

Viata ar fi mult mai usoara pentru toti...............


  Poti sa placi persoanelor pe care le intalnesti, sa ai succes dupa succes , sa uluiesti lumea cu inteligenta ta, dar toate aceste calitati „ sociale „ nu-ti permit totusi sa fii ingaduitor cu propriile tale defecte. Caci acel „ cunoaste-te pe tine insuti „ , celebrul epigraf gravat pe templul lui Apollo din Delphi , este un sfat demn de urmat cu toate ca este un examen, dintre cele mai severe, la care trebuie sa te supui permanent....Multe conflicte ar putea fi evitate, daca in momentul declansarii lor ne-am intreba pe noi insine nu cumva gresim ? Sa recunoastem ca suntem mult mai indulgenti fata de noi decat fata de altii. Este ,desigur, o inclinatie natural umana, dar asta inseamna oare ca trebuie sa  ne supunem , acestei slabiciuni , fara sa incercam sa luptam impotriva ei ? Vedem aproape intotdeauna paiul din ochiul altuia in locul barnei din ochiul nostru .. Daca am fi lucizi , daca ne-am analiza cu obiectivitate, viata ar fi
mai usoara pentru toti.

marți, 5 august 2014

Nerecunoscatori..........



   Uitam usor sa fim recunoscatori pentru ce avem si credem ca anumite lucruri ni se cuvin pur si simplu...dar nu este asa... am ajuns sa traim intr-o societate in care lucrurile materiale conteaza mai mult decat o persoana sau un suflet... Ne dorim sa stam cu curul pe scaunul unei masini de 300 de cai putere, vrem cei mai scumpi pantofi din mall....vrem iesiri mereu la cafenele sau munte/mare..ne umplem cosurile la cumpartauri cu zeci de lucruri si aruncam din ele pentru ca asa suntem…consumatori...si in relatii facem la fel...Ne aprindem repede si ardem la fel...unii dintre noi am ajuns sa fim precum o torta de unica folosinta....un fitil care se aprinde si care nu are lumanare...credem ca ni se cuvine orice si vrem totul...dar exact atunci intervine Dumnezeu si ne arata contrariul si ne ia exact lucrurile pe care punem foarte mare amprenta... si ne ia la nesfarsit pana ne invata leactia care trebuie... pentru ca nu ne mai bucura o cafea bauta pe terasa intr-o dimineata insorita de martie, sau un picnic la iarba verde sau nu ne mai bucura un mesaj de “buna dimineata”, o poza, o floare, o ciocolata...vrem tot... vrem cat mai mult... pentru ca in mintea noastra consideram ca ni se cuvine...Nu ne multumim cu putin... imi aduc aminte de bucuria aia din copilarie cand primeam un cadou...imi este dor de bucuria aia...de momentul ala in care primeam o papusa si dormeam cu ea in pat, langa perna...sa o vad mereu, sa ma bucur de ea...Acum nu ne mai bucuram cand primim ceva...indiferent ce...pentru ca, consideram ca acel lucru ni se cuvine si era normal sa primim...credem ca numai noi traim drame existentiale..si ca cei din jur nu au nicio grija... Uitam sa ascultam problemele celor din jur, si stim doar ce avem noi de spus si vrem ca toata lumea sa ne asculte... Suntem preocupati de ceea ce face rau cel de langa noi si uitam ca si noi facem acelasi lucru cu alti sau cu persoana iubita.. . Ne este mult mai usor sa criticam, sa aruncam cu noroi in altii decat ne facem noi curat in curtea noastra plina de balarii...ne dam seama ca ne pierdem oamenii dragi dupa ce se intampla asta...si nu stim care sunt cauzele, de ce s-a ajuns aici...Ne uitam la parintii nostri si vedem ca au imbatranit si cum au ajuns si ce greseli au facut de-a lungul vietii si ne spunem ca noi nu vom face la fel dar faptele arata ca facem exact acelasi lucru ca si ei.. Ne panicam si incepem sa ne punem intrebari...un singur lucru uitam... sa apreciem ce avem si sa nu uitam ca Dumnezeu ne da exact ce trebuie si cand trebuie ca sa ne amintim ca El este mai presus decat tot ce exista lumesc..