Nu este prima data cand spun asta....sunt foarte putini oameni care pot spune ca ma cunosc ( si tin sa accentuez pe foarte). Sunt foarte putini cei carora le-am marturisit ceva mai mult... cei in fata carora mi-am spus motivul pentru care am fost trista atunci cand s-a intamplat. Nu pot sa ma deschid in fata oricui..........nu pot, poate ca uneori vreau, dar ceva din mine nu ma lasa, dar daca vine vorba sa ascult eu pe altul, imediat o fac...........Mi-am dat seama in timp ca eu mai mult am ascultat decat am spus. Nu reusesc sa-mi explic de ce, dar asa am facut (si inca mai fac asta).
Cu toate ca daca ar fi sa incep sa povestesc, poate ca unii ar ramane uimiti si poate ca asa ar intelege motivele tacerii mele...... nu tac din placere.......tac din neputinta (suna dur?.... este!).... Cred ca singurul mod prin care „vorbesc” despre anumite lucruri este acesta.........scriind.
Poate ca sunt oameni care cred ca nu vreau sa-i cunosc si sa-i primesc in viata mea...... nu este asa......Cred ca cine a facut un pas catre mine a vazut ca nu ma intorc cu spatele........niciodata nu voi intoarce spatele cuiva care vrea sa vorbeasca cu mine.
De la un timp insa am asteptat sa vina oamenii la mine.... sa nu ma mai duc eu la ei.....Unii au venit, altii s-au oprit crezand ca nu vreau eu sa-i primesc......poarta sufletului meu este deschisa pentru cine vrea sa intre (chiar este)... Si poate ca daca cei din jur ar fi mai atenti, ar observa ca nu este niciun lacat la intrare asa cum cred ei..........Lacatul este la incredere....da, la incredere, si este al naibii de greu sa-l descui... Si faptul ca este inchis ma face sa fiu si eu.......... si sper ca intr-o zi cineva sa reuseasca sa-l deschida definitiv si dupa sa-l arunce cu tot cu cheie.
Este greu sa-ti dai seama de cum este un om daca nu iti spune, daca nu-ti povesteste, daca nu ti se destainuie, daca nu se exteriorizeaza...... stiu ca este. Cu toate astea, unii au trecut peste bariera asta, si-au patruns dincolo de lacat...... si-au vazut mai mult. Au vazut ce trebuia..... si n-au plecat....au ramas, si sunt acolo si azi.........Oamenii care au intrat in viata mea si care mi-au inspirat o incredere ceva mai mare, stiu cum sunt.... ceea ce nu stiu nici ei, nici altii este povestea din spatele a ceea ce sunt, pentru ca niciun om nu ajunge sa fie intr-un anume fel din intamplare......Si asta imi doresc... sa reusesc sa scot acea poveste la iveala (nu ca ar fi cine stie ce intamplari acolo, sa nu creada cineva ca ascund secrete tenebroase ca nu-i asa.). Este doar o parte din viata mea care ma sensibilizeaza si ma face sa am aceasta frica de a ma increde in totalitate in oameni. Ei in schimb se pot increde fara nicio frica in mine..... iar daca vreodata ii voi dezamagi sau o vor face ei in privinta mea, tot ceea ce mi-au marturisit candva va ramane in mine, nu voi pata amintirea niciunei relatii de prietenie sau de orice ar fi ea. Incerc pe cat posibil sa ofer o vorba buna sau sa redau un zambet cuiva care are nevoie, dar eu nu cer acest lucru.....din motivele de mai sus. Nu este usor sa fii astfel, insa chiar si asa am reusit sa fiu omul care sunt azi.. ....si daca nu pun la socoteala partea cu teama, eu zic ca nu sunt deloc un om rau......si poate ca voi fi chiar mai bun de atat.
Nu astept compatimiri, nu vreau sa stea nimeni sa se gandeasca oare ce am......Nu. .....daca am scris, am facut-o pentru mine.....Atat! Sa zicem ca.... este ca un prim pas catre mai bine. Si nu am sufletul plin de durere, am sufletul plin cu amintiri frumoase, cu oameni frumosi si cu mici rataciri de ale mele care sper ca intr-un viitor nu foarte indepartat se vor estompa...
.jpg)