EL...........

    Pe EL l-am zarit intr-o mare de oameni. Nici nu imi explic ce avea   atat de special, de ce l-am vazut in ziua aceea si mai ales de ce nu am mai putut sa imi i-au ochii de la el. Am simtit cum restul lumii sa oprit in loc, oamenii din jur au devenit singure obiecte de decor si pentru o clipa noi doi am fost singurii  de pe pamant. Nu avea nimic deosebit si chiar m-am  gandit mai tarziu , dupa ce a plecat din viata mea, ca genul meu barbati  , inainte de al cunoaste pe el, era cu totul altul ,mult mai frumosi, mult mai stralucitori, pur si simplu barbati car-ti luau ochii. Insa EL era altfel...el impresiona prin simpla prezenta, , avea trasaturi de copil cu ochi mari si buze pline si o tristete aparte, care a fost impregnata pe chipul lui cu mult timp in urma  si nu avea sa mai dispara vreodata. Era natural.... cu parul castaniu negelat, fara pantofi ,doar in niste bascheti , cu obraji sidefati  si fara niciun accesoriu, parea un personaj dintr-un cu totul alt decor, mai putin cel al vietii mele. Nu avea nimic  care sa imi aminteasca de barbatii lucrati la sala, cu muschii  cat mai bine pusi in evidenta si certati cu scoala, pe care stiam sa ii cuceresc cu cateva vorbe frumoase si conversatii spirituale. M-am gandit atunci pierduta in fata lui. Nu puteam sa mai schitez  vreun gest, nu auzeam nimic in jur, dar imi simteam bataile inimii din ce in ce mai tare pe masura ce se apropria de mine.Am tot incercat sa-mi aduc aminte ce mi-a spus cand a ajuns in fata mea, am vrut de mii si mii de ori sa-mi amintesc in detaliu intalnirea noastra din acea dimineata in speranta ca voi putea sa retraisc acele momente, insa tot ce imi revine in minte este doar imaginea lui.Asta este singurul lucru pe care mi-l amintesc: ca ma uitam la el si vedeam o fiinta minunata...era fascinant in simplitata lui si era consitent de asta.Nu avea nevoie de nimic, nici de haine in tendinte sau de accesorii epanate ca sa iasa in evidenta....avea un mister in privire, o anumita contradictie in ceea ce spunea si felul cum se exprima, spiritul lui emana o energie care pur si simplu te vrajea. Ma macina faptul ca nu imi amintesc exact cum au descurs lucrurile, dar trebuie sa intelgi ca parca nu mai eram eu.Ma simteam pierduta, rupta de realitate, de parca atarnam de o ata la capatul pamantului. Nu mai vedeam pe nimeni in jur, nu imi mai pasa de nimic, stiu doar ca era toamna....Relatia noastra a inceput deodata, asa cum s-a si terminat. Iubirea dintre noi a fost ca un foc de paie pentru el, dar ca un incendiu care nu s-a stins nici astazi...pentru mine.