Cum inveti sa fii sexy.......

  Sincer, cred ca sexy esti sau nu esti. Este ca simtul umorului - ori il ai, ori nu. Ca uneori nu prea esti in apele tale si simtul asta trebuie si el resuscitat, este alta discutie. La fel este si cu sexy.

Sunt sigura ca ati vazut pe la vreo petrecere fete scoase din cutie (sau ma rog, ce inteleg ele prin scoase din cutie), usor incordate, care nu tin ochii deschisi complet si natural atunci cand vorbesc cu vreun domn. Sau cele care merg ca o pisica care tocmai a mancat ton din conserva aia scumpa lasata nesupravegheata pe masa din bucatarie. Sau cele care uita sa respire complet si se concentreaza doar pe partea inferioara a toracelui, pentru ca la cea superioara au atasat o cupa 70B cu imbunatatire artificiala si ulterior capata o tenta usor albastra din lipsa de oxigen. Da, si cele care stau cu buzele putin tuguiate, gata sa spuna “buna seara!”din clipa-n clipa.

 Ele vor sa fie SEXY! Incearca din rasputeri, se chinuie si au impresia ca sexy este ca o pereche de pantofi cu toc: cand mergi cu metroul incalti balerini, la party scoti pantofii din cutie and off you go!

 Newsflash: NU este asa! N-o sa incerc sa va explic formula matematica al carei rezultat este sexy, pentru ca nu cred ca exista. Dar va pot spune urmatoarele, in calitate de fin observator: o femeie sexy nu se chinuie niciodata. Este atat de naturala ca nici nu-ti dai seama ce te atrage de fapt la ea. Nu conteaza contextul, ora, profesia, vestimentatia. Cunosc cateva exemplare de gen care sunt sexy in trening, in tenisi, cand cumpara rosii sau amesteca mierea in ceai. Nu este nimic fortat sau artificial.

 In plus, nu e musai sa fii sexy. O femeie poate avea multe alte atuuri si nu cred ca atunci cand intrebi un barbat cum arata femeia visurilor lui, raspunsul este “sexy”. Sexy n-are legatura cu inaltimea, marimea cupei de la sutien, lungimea sau culoarea parului, culoarea ochilor si nici cu varsta. Este asa, ca o stare de spirit. 

 In final, dragi doamne si domnisoare, va rog sa nu va mai chinuiti sa deveniti sexy pentru ca n-o sa va iasa.

Ce vreau eu de fapt?

   Stateam azi si ma gandeam cum suntem noi oamenii in general........promitem multe, facem putine, luam totul, oferim nimic, urlam, tragem, tipam, mintim, pervertim lumea cu ce apucam, dam din coate si apoi ne oprim istoviti, fara nici o directie si fara nici un tel.......barfim, ranjim cu rautate, jignim, atacam pe la spate, uneltim, ne purtam necivilizat, apoi ne batem cu pumnul in piept si urlam ca suntem ”oameni”, ca suntem ”fiinte superioare”.......vedem masini luxoase, case mari, haine scumpe si ne dorim si noi. ..credem ca asta ne aduce fericirea care lipseste ( pentru ca da, lipseste ceva).....facem promisiuni desarte, marturisim iubiri neexistente si furam inimi si trupuri pentru simpla placere.......dar oare ce ne dorim cu adevărat??

 Eu una imi doresc lucruri simple...o familie.....poate si un bebe...si sa ma bucur de lucrurile aparent complicate dar simple de fapt...dar ma gandeam ca degeaba vreau eu daca cel pe care il caut de  fapt  cauta senzationalul intr.o relatie...... am ajuns sa ma uit la altii cum se iubesc pentru ca eu una am uitat cum  se traieste acest sentiment......

Intrebari peste intrebari

Traim in lumea lui ” cum ar fi daca ” si ” oare ce ar fi ”. Visam putin si reticent. Simtim rar si pesimist. Gandim rece si cenusiu. Momentul prezent este clipa trecuta. Iar ziua de maine nu are nici o sansa printre sutele de intrebari si framantari lumesti. Unde sunt zambetele ? Unde sunt visele ? Unde suntem noi in toata aceasta nebuloasa ? Unde sunt clipele noastre senine si pline de frumos ? Si unde este iubirea in mijlocul atator necunoscute ? Unde este placerea sincera de pe chipuri si unde ne sunt emotile pozitive ? 

Ne limitam sufletele in a zbura peste granite. Suntem constransi de propriile ganduri, de propriile minti. Suntem captivii propriilor temeri si erori. Ne este teama sa facem pasul urmator, ne este teama sa dam ochii cu viitorul. Dar ce este viitorul in mijlocul atator confuzii. Si ce suntem noi daca nu depasim limitele captivitatii ..........… 

Adevarata durere.............

   Cu totii credem ca adevarata durere este suferinta din dragoste. Acel moment care pare sa dureze o vesnicie, acel moment in care nu mai sti unde esti, ce faci, acel moment in care crezi ca ai murit, dar de fapt esti suspendat undeva , intre trecut si prezent, fara dorinta de a o lua de la capat. Si intr-adevar, suferinta din dragoste este poate cea mai adanca si mai patrunzatoare durere pe care o cunoaste sufletul nostru. Pana la un moment dat. Fiindca ea este depasita cu mult de suferinta pierderii unui parinte, a unui copil, durerea din sufletul unui muribund care stie ca zilele ii sunt numarate, durerea unei mame bolnave care stie ca nu mai are sansa de a-si vedea copilul crescand. Exista atat de multe suferinte, incat cea din dragoste ti se pare pur si simplu o prostie. Atunci cand constientizezi cu adevarat care este cea mai mare durere , faptul ca ai plans si ti-ai dorit sa nu mai traiesti la un moment dat, este chiar rusinos. Toata durerea pe care ai simtit-o la un moment dat paleste in fata adevaratelor suferinte. Este o lectie pe care din nefericire o invatam in cel mai crud mod, mai tarziu decat ne-am asteptat. Astazi, atunci cand viata mea pare ca-mi scapa din maini si totul pare ca se destrama ma gandesc la cei a caror durere este incomparabil mai mare decat a mea si imi ascund lacrimile si disperarea in speranta ca va fi si mai bine. Si cu gandul la ei, parca durerea mea scade in intensitate si in cele din urma dispare din sufletul meu. Urma ramane insa, dar este un pret care merita platit.

A doua sansa

  Am petrecut o parte din cei doi ani dedicati regasirii de sine incercand sa meditez la problemele mele. Probleme care m-au adus aici, in pragul unor intrebari la care sincer nu stiu sa raspund. Mintea mea este un amalgam de ganduri intortocheate, de dorinte nespuse, de vise neimplinite. Inima mea – un sir lung de intrebari. Sunt realista cand spun ca nu sunt o persoana norocoasa. Inca de mic copil m-am jucat invatand, citind, am muncit din greu pentru o bucatica a mea, am incercat si imposibilul atunci cand posibilul mi-a fost luat. Am batut la usi inchise si la oameni care nu au stiut sa-mi aprecieze franchetea. Si desi ,imi doresc din tot sufletul sa ma agat de ceva ca sa pot ajunge la mal nu pot si nu vreau sa mai trec prin aceleasi etape ale vietii mele care mi-au adus doar nemultumiri. Nu mai vreau sa ma hranesc cu firimituri, simt ca pot mai mult si poate ca a fost nevoie sa ma afund ca sa inteleg unele lucruri. Stiu ca merit mai mult decat un job prost platit si de o iubire care nu stie sa daruiasca. Si poate ca da, imi este teama de un nou esec , de o noua dezamagire, dar altfel cum sa reusesc ? In septembrie  fac 25 de ani si constat cu dezamagire ca mi-au trebuit doi ani ca sa ajung la gandirea si maturitatea de azi, doi ani de regrete si dezamagiri. Doi ani in care am cazut, m-am ridicat si am cazut din nou. Nu-mi doresc altceva decat intelepciune si putere de a merge mai departe. A doua sansa mi-a fost daruita prin prisma faptului ca exista un “maine”.

 Acest post este dedicat tuturor celor incercati de viata!

Am invatat din greseli ..........

    Intotdeauna am cautat sa invatat cate ceva din greselile comise. Ba chiar m-am rezumat si la greselile altora. De multe ori nu faceam un lucru sau nu luam o decizie din cauza ca rezona cu ceea ce i se intamplase unei prietene sau unei colege de servici. Pentru un timp foarte lung , mi-a fost teama sa fac propriile greseli, mi-a fost teama sa nu dezamagesc persoane dragi mie, si am stat undeva in umbra, cu urechile ciulite la altii. Eram convinsa ca daca respect toate acestea viata mea avea sa fie nu numai perfecta dar si fericita. Si am continuat sa evit sa fac greseli. In timp ce prietena mea cea mai buna imi destainuia cu lacrimi in ochi ca s-a despartit de iubitul ei din cauza geloziei, eu ma departam tot mai mult de iubitul meu dorind sa-i las libertate absoluta, nestiind ca el se simtea foarte bine asa cum era relatia noastra. La cateva saptamani dupa , am avut o discutie foarte serioasa pe tema libertatii si a dedus ca eu nu-l mai iubesc, ca relatia noastra s-a schimbat. Si exemplele pot continua. La serviciu am tacut atunci cand nu trebuia sa o fac, acasa am facut pe indiferenta atunci cand trebuia sa daruiesc si mai multa dragoste, in relatiile cu colegii m-am transformat intr-o persoana glaciala cand tot ce trebuia sa fac era sa le arat sprijinul si prietenia mea. Intotdeauna am cautat calea de mijloc, calea spre fericire. Nu am gasit-o . Daca o voi gasii vreodata ? Cu siguranta.Oamenii dezamagesc. Familia ne produce suferinta. Iubitul se desparte de noi. Divortam. Toate acestea fac parte din viata noastra. Ele sunt greselile care duc la formarea experientei. Ele sunt lectiile de zi cu zi. Important este de retinut faptul ca greseala altora nu devine greseala noastra . Sau in orice caz nu de fiecare data. E timpul sa faci greseli. Propriile tale greseli. E timpul sa inveti din ele. E timpul sa capeti ceva experienta. E timpul ca problemele sa nu te mai sperie ci sa-ti dea curajul de a merge mai departe. E timpul sa indraznesti sa faci alegeri indraznete. Sa te pui pe primul plan si sa nu te lasi pana nu iti vezi visul indeplinit. E foarte greu dar nu imposibil. E timpul sa te maturizezi. 

Puncte de suspensie........

   Nu am stiut niciodata care este momentul perfect pentru un nou capitol din viata mea. Am procedat intotdeauna dupa reguli nescrise, dupa sentimente si dupa starea mea interioara. Am rupt relatii cu oameni nepotriviti, am iertat pe cei care meritau o a doua sansa, am uitat lucruri care nu-mi aduceau decat nelinisti, am incetat sa mai cred in iluzii. Am simtit nepotrivirea, am simtit rautatea si egoismul, am cunoscut dezamagirea si regretul, am intalnit tot felul de oameni care au sapat adanc in sufletul meu. Pe unii dintre ei inima ii recunoaste doar dupa urmele pasilor lasati in urma, ca o adiere binefacatoare, ca un vant racoros de vara timpurie. Pe altii insa inima nu-i recunoaste , ei raman fantasmele mintii, iluzii ale trecutului si ale erorilor. Nu am mers in viata pe drumul cel drept, pe drumul potrivit. Nu am stiu cum sa o fac si nimeni nu m-a invatat. Am ales in schimb sa merg pe o poteca laturalnica, nevazuta, necunoscuta ,infricosatoare. Am luat decizii gresite si m-am ales cu rani. Insa intotdeauna m-am ridicat. Intotdeauna am riscat , dar nu intotdeauna am castigat. Am cumulat experienta, am adunat si am scazut fiecare capitol al vietii mele, am cernut in sita timpului fiecare pas gresit, fiecare temere sau emotie care m-au adus mai aproape sau mai departe de telul meu. Am crezut ca am in minte un scop precis dar mi-am dat seama mai tarziu ca sunt persoana contrastelor. Am fost atrasa ca fiecare om de stralucirea banilor crezand ca ei aduc fericirea si implinirea. Am fost descumpanita in momentul in care am realizat ca m-am pierdut pe mine insami in cautarea mea mea absurda dupa succes, bogatie si prestigiu. Am invatat si am luptat rand pe rand cu viata, cu mine, cu necunoscutul, m-am tarat si am implorat indurare in clipele cele mai grele, m-am zbatut sa ies cu bine din panza de paianjen pe care eu insumi o tesusem in jurul meu. Am tras atatea linii, am pus atatea puncte incat nici eu nu stiam de unde incepe un nou fragment al vietii mele si unde se termină el. Viata mea ajunsese la stadiul de virgula, punct, virgula , puncte de suspensie, o noua pagina. Aveam atat de multe pagini neterminate, fragmente intregi sterse, mazgalite , incat nu razbateam sa inteleg mare lucru. Inaintam cu greutate printre randuri, ma poticneam uneori, dar in cele din urma am reusit sa scriu capitole intregi. Am capatat incredere in mine, in fortele proprii, am citit mult, am plecat din locul in care am fost pentru a ma regasi. Am plans, am strigat, am urat si m-am eliberat de toata energia negativa. Am realizat dupa aceea ca ma simteam captiva, inlantuita , rapusa de aceste sentimente necunoscute. Gandurile negative, regretele, ura cumulata in noi, resentimentele, toate acestea nu fac decat sa ne aduca in pragul critic in care ai doua sanse : ori iti dai seama de asta la timp si te ridici , ori cazi pentru totdeauna. Este un gand sumbru la care nu vreau sa ma gandesc, un gand care a incoltit in mintea mea si care este ca un semnal de alarma pentru mine. Nu imi permit sa urasc, sa nu iert, sa nu iubesc, sa nu ma exteriorizez . Nu imi permit sa nu fiu eu, sa nu mă simt bine, sa nu am o viata a mea. Nu imi permit sa arunc ceea ce am la gunoi, si nici sa pierd ceea ce am cumulat in timp. Nu imi permit sa nu traiesc. Pentru fiecare zi din viata mea o sa imi daruiesc momente frumoase, amintiri superbe, clipe dulci si minunate. Pentru fiecare zi care o sa vina o sa-mi daruiesc numai ganduri frumoase, optimiste, pline de speranta , lumina si culoare. Pentru fiecare zi din viata imi voi darui o mie de zambete sincere si orizonturi fara nori. O merit. Si o meriti si tu.

Memories...................

   Adesea, gandurile ma impresoara in momente de cumpana, in clipe in care sufletul mi-e ingenunchiat si nu mai am forta de a gandi. In astfel de momente apar intrebarile, cele mai grele, cele mai reci si mai solitare dintre ele. Se nasc din pustietatea inimii, din neputinta mintii, din obscuritatea fiintei tale. Nu sti ca ele sunt acolo, decat in momentul in care ele vor sa iasa si sa te inunde cu goluri imense de semne de intrebare. Cum de ai ajuns intr-un astfel de moment ? Cum ti-ai permis sa decazi , cum ai putut sa alegi atat de gresit ? Cum de esti singura in incercarea aceasta ? Cum de nu ai vazut ce se intampla cu adevarat in viata ta pana ce nu a fost prea tarziu ? Unde vei ajunge de aici ? Ce vei face mai departe cu viata ta ? Sunt doar unele intrebari care iti strapung dureros si chinuitor gandurile. Sunt poate cele mai usoare din ele dar fiindca nu ai un raspuns cu adevarat ajung sa te tulbure. Intr-un astfel de moment ma aflu eu. La rascruce de drumuri in viata mea. La capat de strada . Semaforul este rosu iar eu sunt haituita pur si simplu de trecut, de greseli, de regrete. As vrea sa trec in fuga strada dar mi-e teama de lumina rosie ce palpaie strident in fata mea. Mi-e teama ca daca am sa fac si un singur pas o sa fiu lovita, calcata, aruncata la mii de metri distanta ca pe un corp inert, lipsit de viata si nimeni nu o verifice daca mai traiesc sau nu. Aceasta este problema lumii acesteia. Ca suntem prea ocupati sau prea inconstienti ca la un moment dat o sa avem nevoie de cineva in vietile noastre, nu ca sa ne ajute ci ca sa ne ofere sprijin, caldura si intelegere. Daca as fi avut o asemenea persoana acum, nu mi-ar mai fi teama sa trec strada. Nu mi-ar mai fi teama ca de partea cealalta nu va fi nimeni care sa-mi simta lipsa, ca nu va veni nimeni care sa-mi intinda mana , ca voi singura si abandonata. Strada este pustie. Intunericul se simte ca un parfum binecunoscut care ia amploare. Ii simt aroma, gustul, forta, desertaciunea. Imi simt trecutul cum imi sufla in ceafa sub forma de aer rece , fantomatic, umed si mult prea tulburator. Imi ingheata sufletul, imi cuprinde inima si imi impresoara fiinta intr-un val invizibil de gheata si singuratate. Imi trece prin minte intr-un mod fulgerator toate momente importante din viata mea, toate deciziile gresite, toate problemele carora nu am reusit sa le fac fata. Revin cu puterea unei furtuni de mari proportii si ma zguduie din temelii, asemeni unei cabanute in mijlocul pustietatii. Ma declar pierduta. Goala pe dinauntru. Bolnava de atatea incercari. Dar, niciodata invinsa. Am ales intotdeauna fuga, am ales intotdeauna indiferenta, am ales lasitatea. Nu am nici un motiv pentru asta, nu am nici o scuza, trecutul sta ca dovada a nenumaratelor greseli comise. Am ranit oameni, am mintit, am inselat, am fost ca o escroaca a propriei vieti. Nu e de mirare ca am ajuns intr-un astfel de moment, desi nu ma asteptam ca va exista cu adevarat o astfel de clipa . O clipa care te aduce fata in fata cu trecutul. Dar si cu prezentul. O clipa in care poti vedea adevarul fara sa ai nevoie de ochelari speciali. O clipa menita sa te faca sa decizi. Vei trece strada sau vei ramane sa lupti ? Intrebari. Intreaga viata se rezuma la asta. Ce voi alege ? Nu stiu inca… Si totusi nu am de ales. Luminita rosie inca mai clipoceste strident amintindu-mi unde sunt. In spate inca mai simt raceala trecutului. De ce trebuie sa fie atat de greu ? De complicat ? De neinteles ? De ce trebuie sa fiu aici, in mijlocul atator intrebari fara raspuns, in mijlocul pustietatii , in epicentrul tuturor adevărurilor ? .......Intrebari. Si decizii. Si eu in mijlocul tuturor.

Doua lacrimi si un zambet...........

   De-as putea spune cat de grea imi este inima uneori, as-i face-o. De-as putea spune in cate lacrimi se ineaca sufletul meu seara de seara as-i face-o. Dar cui i-ar pasa? Cui i-ar pasa suficient de mult incat sa ma asculte, sa ma inteleaga? Dar mai ales cine mai este capabil sa isi scoata inima din piept, sa o puna pe tava si sa lase oamenii sa faca experimente de iubire pe ea? Eu una, nu. Mi-am invatat lectia. Am invatat ca lumii nu ii pasa, lumea este doar curioasa. Intalnesti o persoana, care pare ca in sfarsit te intelege, ca iti este aproape, ca ti-e punct de sprijin; si toate astea pentru ca intr-o zi sa foloseasca tot ceea ce ii impartasesti impotriva ta.

Intalnim oameni si oameni, cu fel si fel de inimi, dar niciunul din ei nu va intelege ce se intampla cu sufletul tau mai mult decat o faci tu. Asa ca nu te obosi sa spui lumii cate nopti plangi cu capul adancit in perna, nu te obosi sa le spui cat de mult te doare rautatea lor, nu te obosi sa le spui ca iti pasa de ei, nu le spune ca ai sentimente – pentru ca in fond, oricum nu vor tine cont. Oricat de multe parti din tine le-ai pune pe tava, tot te vor calca in picioare fara nici cea mai mica urma de regret.

Mai mult suflet si mai putin om...............

   Sunt mai mult decat sigura ca visez prea mult; sunt sigura ca atunci cand ofer iubire, ofer poate mai mult decat au nevoie; este fara indoiala ca atunci cand imi pasa, imi pasa din toate colturile sufletului; si cand mi-e dor, mi-e atat de dor incat ma descompun sufleteste pana nu mai ramane nimic. Sunt sigura ca atunci cand plang, nu plang numai pentru ce ma apasa pe mine, plang si pentru ce ii apasa pe cei pe care ii iubesc. Fii convins ca atunci cand iti dau increderea mea ti-o dau pe toata, fii convins ca atunci cand ai impresia ca ti-am impartasit o farama din mine de fapt m-am oferit cu totul. Cred ca sunt mai mult suflet si mai putin om. Cred ca simt prea mult si cred ca legile firii se dau peste cap cand fac asta. De ce? Pentru ca ma doare.

Manual de intrebunintare a iubitei..........

 1.   Se caut si se gaseste o EA exact pe masura ta. Nici foarte-foarte, nici prea-prea...Odata ce-ai gasit-o, o faci sa te iubeasca. Cum? Simplu. Iubind-o!...........Stiu ca stii, c-ai felul tau, dar citeste, poate afli ceva nou, nu fi babalau...

2.   Se ofera cate-o floare, des (nu cate-o suta, o data la un an)  si este de preferat sa fie furata cu mana ta, in drum spre ea, din gradina altcuiva, nu cumpatata de la florarie, cum obisnuieste toata lumea.

3.   Se stabileste un salut secret, numai al tau si-al ei: este de preferat sa implice atingerea nasurilor sau sarutarea ochilor, ma rog... aici veniti voi cu idei.

4.   Nu-i spune des ca o iubesti, ca-si pierde "te iubesc-ul" din valoare,mai bine trezeste-o-n miezul noptii, 

ia-o de mana si plecati la mare.

5.   Se doarme impreuna, cum altcumva?!

6  Se ia iubita, se trezeste din somn, din senin, asa, si i se spune la ureche "ce bine ca estii a mea ", sau doar priveste-o si spune-i in gand ca o iubesti: o sa-nteleaga ea... 

7.  Tehnica de gadilit si mangaiere este foarte importanta, nu uita, dar trebuie aprofundata jucandu-te corp la corp cu ea.

8. Se face ocolul corpului ei, pe toate meridianele, pe toate paralelele, de cel putin doua ori pe noapte si macar o data pe zi, cu buzele goale! Nota bene - nu te grabi!

9. Se incearca si se reuseste dormitul impreuna, cat mai comprimat. Se pune la piept capul iubitei, se lipeste de tine si se strange bine bine!

10. O tehnica foarte buna este inghemotoceala.....Se ia iubita si se inghemotoceste la piept pana simti ca se fixeaza perfect la locul ei, ar trebui sa faca un mic "click". Mentiune- tine minte,"Click-ul" nu se aude, se simte.

11. Cand vezi ca ceva nu este in regula cu ea, n-o-ntreba; profita de ocazie si strange-o repede in brate.....Strangerea in brate functoneaza cam in orice circumstante...

  

  Inventeaza cuvinte, expresii si fa-i-le cadou:......Daca simti nevoia sa completezi lista, fa-o, nu ar strica sa mai invete si altii ceva nou :-* .

Cultura generala....

   Ati observat vreodata faptul ca modul de inchidere al nasturilor camasilor barbatesti si al celor de dama este diferit, in sensul ca se inchid in directii diferite? Acest obicei isi are radacinile in epoca medievala cand datorita vestimentatiei mult mai elaborate a femeilor de rang inalt, ce necesita straturi multiple de haine, era necesar ajutorul servitoarelor, drept pentru care nasturii erau montati in asa fel incat sa fie usor de inchis de catre personalul ajutator, in timp ce barbatii, desi si vestimentatia lor consista in straturi multiple (numai in partea de sus existand doua camasi, vesta si cel putin o jacheta), se imbracau singuri....

Nu judeca dupa aparente......

   

   Ma vor interesa parerile lumii despre mine si despre felul in care imi administrez viata , doar atunci cand lumea va trai alaturi de mine...sau in locul meu.Cand va sufei  in locul meu, cand va munci pentru mine si in locul meu, cand va raspunde si plati pentru greselile mele .......cand va plange pentru tristetile si dezamagirile mele, cand va trai bucuriile mele ....cand se va confrunta cu neputintele mele , cand va vedea cum este sa nu i se recunoasca nici un merit , cand va simti durerile mele..........cand voi avea datorii fata de lume si cand voi  depinde de ea.
  Adica, niciodata!

Povesti .............

   Imi este mila de femeia care te va iubi. O sa aiba nevoie de o matura si de un faras ca sa adune partile pe care le-am rupt din tine. O sa-mi auda numele atat de des incat o sa ma viseze si in somn. Se va uita la gatul tau, la buzele tale si la gura ta, intrebandu-se in ce mod si in ce fel te atingeam eu, ce ti-am facut sa nu ma uiti. O sa-ti promita toate lucrurile pe care ti le-am promis eu, dar pe care nu am reusit sa le indeplinesc. Poate o sa-ti promita mai multe. O sa auda povesti ingrozitoare, pentru ea. Cat de egoista eram, cum minteam. O sa se intrebe, cum cineva atat de minunat si dragut ca tine a putut iubi, si probabil iubeste un monstru de femeie, care l-a avut inaintea ei. O sa concureze cu fantoma mea, deoarece pe mine nu ma vei vedea, dar ma vei simti. O sa inteleaga de ce nu te uiti niciodata la dulap. De ce iti este frica sa te uiti sub pat. O sa stie ca fiecare coltisor din camera ta este atins de mine, fiecare parte are amprenta mea pe ea.

Stiai ca.....

     Stiati ca?....Scopul initial pentru care umbrelele au fost inventate era acela de a apara de soare nu de ploaie iar aspectul era diferit de cel actual, fiind mai degraba un evantai sustinut de un bat. Multi ani mai tarziu, primul magazin deumbrele "de ploaie" s-a deschis în Londra anului 1830 – “James Smith & Sons” (care exista si in zilele noastre), iar primele umbrele erau confectionate din oase de balena sau stinghii de lemn acoperite cu alpaca sau panza unsa cu grasime pentru a fi impermeabile. Umbrela cu spite din metal a fost inventata la mijlocul secolului al XIX-lea, creatorul ei, Samuel Fox, explicand ca ideea i-a venit in urma cautarii unei solutii pentru a utiliza surplusul de suporturi folosite pentru crinolinele si corsetele rochiilor purtate de femeile acelui secol...

Ganduri inainte de culcare..........

      Ma simt obosita.....lipsita de putere si cu moralul la pamant ......Nu fac aceasta postare ca sa ma vait sau sa caut compasiune...insa pentru prima data in viata mea m-am simtit neputincioasa.....neputincioasa fata de persoana pe care o iubesc cel mai mult MAMA

    Incerc sa fiu cat de tare pot, pentru a nu claca in fata ei ....insa abia mai pot ...zeci de ore petrecute in spital, zeci de ore de nesomn , zeci de ore de lipsa a poftei de mancare, au inceput sa isi spuna cuvantul ....pur si simplu nu ma mai recunosc nici eu .....Insa astazi parca incet incet rugile mele par sa fi fost ascultate, si mama mea pare sa se simta mai bine .....si sper sa se simta din ce in ce mai bine ..........Am nevoie de ea, am nevoie de sfaturile el ....imi este dor chiar si de reprosurile si dojeneala ei .

    Te iubesc MAMA!

    

Martisorul - origine si semnificatie

   In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele". 

  Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

  Poetul George Cosbuc , intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca." 

  Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

  Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.

 La geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie. 

  Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."