Nu am stiut niciodata care este momentul perfect pentru un nou capitol din viata mea. Am procedat intotdeauna dupa reguli nescrise, dupa sentimente si dupa starea mea interioara. Am rupt relatii cu oameni nepotriviti, am iertat pe cei care meritau o a doua sansa, am uitat lucruri care nu-mi aduceau decat nelinisti, am incetat sa mai cred in iluzii. Am simtit nepotrivirea, am simtit rautatea si egoismul, am cunoscut dezamagirea si regretul, am intalnit tot felul de oameni care au sapat adanc in sufletul meu. Pe unii dintre ei inima ii recunoaste doar dupa urmele pasilor lasati in urma, ca o adiere binefacatoare, ca un vant racoros de vara timpurie. Pe altii insa inima nu-i recunoaste , ei raman fantasmele mintii, iluzii ale trecutului si ale erorilor. Nu am mers in viata pe drumul cel drept, pe drumul potrivit. Nu am stiu cum sa o fac si nimeni nu m-a invatat. Am ales in schimb sa merg pe o poteca laturalnica, nevazuta, necunoscuta ,infricosatoare. Am luat decizii gresite si m-am ales cu rani. Insa intotdeauna m-am ridicat. Intotdeauna am riscat , dar nu intotdeauna am castigat. Am cumulat experienta, am adunat si am scazut fiecare capitol al vietii mele, am cernut in sita timpului fiecare pas gresit, fiecare temere sau emotie care m-au adus mai aproape sau mai departe de telul meu. Am crezut ca am in minte un scop precis dar mi-am dat seama mai tarziu ca sunt persoana contrastelor. Am fost atrasa ca fiecare om de stralucirea banilor crezand ca ei aduc fericirea si implinirea. Am fost descumpanita in momentul in care am realizat ca m-am pierdut pe mine insami in cautarea mea mea absurda dupa succes, bogatie si prestigiu. Am invatat si am luptat rand pe rand cu viata, cu mine, cu necunoscutul, m-am tarat si am implorat indurare in clipele cele mai grele, m-am zbatut sa ies cu bine din panza de paianjen pe care eu insumi o tesusem in jurul meu. Am tras atatea linii, am pus atatea puncte incat nici eu nu stiam de unde incepe un nou fragment al vietii mele si unde se termină el. Viata mea ajunsese la stadiul de virgula, punct, virgula , puncte de suspensie, o noua pagina. Aveam atat de multe pagini neterminate, fragmente intregi sterse, mazgalite , incat nu razbateam sa inteleg mare lucru. Inaintam cu greutate printre randuri, ma poticneam uneori, dar in cele din urma am reusit sa scriu capitole intregi. Am capatat incredere in mine, in fortele proprii, am citit mult, am plecat din locul in care am fost pentru a ma regasi. Am plans, am strigat, am urat si m-am eliberat de toata energia negativa. Am realizat dupa aceea ca ma simteam captiva, inlantuita , rapusa de aceste sentimente necunoscute. Gandurile negative, regretele, ura cumulata in noi, resentimentele, toate acestea nu fac decat sa ne aduca in pragul critic in care ai doua sanse : ori iti dai seama de asta la timp si te ridici , ori cazi pentru totdeauna. Este un gand sumbru la care nu vreau sa ma gandesc, un gand care a incoltit in mintea mea si care este ca un semnal de alarma pentru mine. Nu imi permit sa urasc, sa nu iert, sa nu iubesc, sa nu ma exteriorizez . Nu imi permit sa nu fiu eu, sa nu mă simt bine, sa nu am o viata a mea. Nu imi permit sa arunc ceea ce am la gunoi, si nici sa pierd ceea ce am cumulat in timp. Nu imi permit sa nu traiesc. Pentru fiecare zi din viata mea o sa imi daruiesc momente frumoase, amintiri superbe, clipe dulci si minunate. Pentru fiecare zi care o sa vina o sa-mi daruiesc numai ganduri frumoase, optimiste, pline de speranta , lumina si culoare. Pentru fiecare zi din viata imi voi darui o mie de zambete sincere si orizonturi fara nori. O merit. Si o meriti si tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu